Magazinul, prima optiune de cumparare a branzeturilor
In ciuda fenomenului de contractie manifestat in majoritatea categoriilor de produse alimentare, din cauza scaderii puterii de cumparare, branza ramane un aliment cu o frecventa de consum ridicata. Un studiu realizat de compania Mercury Research arata ca mai mult de trei sferturi dintre romanii cu varsta de peste 18 ani din mediul urban obisnuiesc sa consume branza de cel putin 2-3 ori pe saptamana. Aproape jumatate dintre consumatori, 42%, nu stiu in ce categorie de produse s-ar incadra branza consumata din punct de vedere al continutului de grasime.
Totusi, poate cel mai important aspect pentru retaileri este faptul ca un procent destul de ridicat de consumatori inca prefera sa achizitioneze produsele direct de la producatorii agricoli, fie din pietele traditionale, fie prin intermediul cunostintelor sau familiei din mediul rural.
Studiul a fost realizat online in luna martie, prin Mercury Online Panel, pe un univers de referinta reprezentativ la nivelul utilizatorilor de internet din mediul urban, cu varsta de peste 18 ani. Marimea esantionului este de 403 respondenti, iar eroarea de esantionare este de ±5%.
Frecventa de consum
Potrivit cercetarii, opt din zece romani cu varsta de peste 18 ani consuma branzeturi de cel putin 2-3 ori pe saptamana, in timp ce aproape un sfert (22%) le consuma zilnic. La polul opus, procentul celor care consuma doar o data sau de doua ori pe luna este de doar 5%.
O frecventa mai mare de consum se intalneste in randul persoanelor din grupul de varsta 35-44 de ani si trecute de 45 de ani, unde procentul celor care consuma zilnic produse din aceasta categorie este de 27% si respectiv 29%. Din perspectiva segmentarii dupa sex, studiul arata ca femeile includ branzeturile in alimentatia saptamanala intr-o mai mare masura decat barbatii (84% versus 72%).
Consumatorul ramane traditionalist
Asa cum era de asteptat, consumatorul roman ramane traditionalist in privinta preferintelor, cel mai cumparat tip de branza fiind cel de vaca (86%). In topul segmentelor celor mai consumate se mai regasesc pe pozitiile doi si trei branza topita, cu 65%, si respectiv branza din lapte de oaie, cu o rata de raspuns in totalul celor intervievati de 53%. Procente mai reduse se inregistreaza pentru branza din lapte de capra (20%), in timp ce branzeturile vegetariene au o acoperire si mai mica, doar 3% dintre consumatorii romani alegand astfel de produse.
Ca si particularitati, se poate observa ca femeile consuma intr-un procent semnificativ mai mare crema de branza decat barbatii: 51% versus 33%. Branza de capra este mai consumata in randul persoanelor mature, 28% dintre persoanele cu varsta 35 – 44 de ani si 36% dintre persoanele peste 45 de ani consuma acest tip de branza. Branza de oaie este mai consumata in randul persoanelor cu varsta intre 35 – 44 de ani, 67% alegand acest tip.
Caracteristici neclare
Studiul mai releva si faptul ca jumatate dintre consumatorii de branzeturi nu sunt atenti la continutul de grasime. Circa 42% dintre cei intervievati au declarat ca „nu ma uit la procentul de grasime al produsului atunci cand il cumparâ€. Cei mai multi dintre orasenii cu varsta de peste 18 ani (31%) consuma branza semigrasa, cu un continut de grasime intre 20 – 40%, iar 16% branza grasa cu un continut de 40 – 60% de grasime. Produsele cu un grad mai scazut de grasime (<20%) sunt consumate de un grup mai restrans de persoane (10%). Nu in ultimul rand, tinerii sunt cu precadere mai putin atenti la continutul de grasime, 56% declara ca nu aleg branza in functie de acest aspect
Cand vine vorba de procentul de sare, preferintele romanilor se indreapta catre sortimentele moderat sarate, trei sferturi dintre respondenti declarand ca prefera aceste produse. Din nou, tinerii sunt cei care consuma branza sarata intr-un procent mai mare.
Ce se cumpara si de unde
Desi cei mai multi dintre locuitorii de la oras cumpara branza de la magazin (83%), procentul celor care prefera sa achizitioneze branza direct de la producatorii agricoli ramane foarte ridicat. 42% cumpara branza de la tarani din piata, 31% prin intermediul cunostintelor sau prietenilor de la tara. Doar 3% din respondenti au declarat ca isi prepara in casa branza pe care o consuma. Nu in ultimul rand, aproape doua treimi (62%) dintre romanii de la oras cu varsta peste 18 ani cumpara branza vrac, restul preferand produsele ambalate.
Din punct de vedere al marcilor preferate, Hochland este optiunea numarul unu pentru 62% din cei chestioÂnati, urmata de LaDorna, cu 46%, Napolact, cu 45%, si Delaco, cu 43%.
Magazinul, prima optiune de cumparare a branzeturilor
- admin_exprim
- Site Admin
- Mesaje: 654
- Membru din: Mar Ian 26, 2010 4:57 pm
- Sex: Male
- Localitate: Bucuresti
- Contact:
Magazinul, prima optiune de cumparare a branzeturilor
Parerea Dvs. conteaza!
- beauty2007
- Incepator
- Mesaje: 24
- Membru din: Lun Iun 13, 2011 4:58 pm
- Sex: Female
- Localitate: Giurgiu
- Contact:
Re: Magazinul, prima optiune de cumparare a branzeturilor
Branza o cumpar de la producatorul agricol deoarece este produs bio.Alte produse lactate le cumpar ambalate.
- Dana
- Spre iluminare (nivel mediu)
- Mesaje: 541
- Membru din: Joi Aug 18, 2011 7:02 am
- Sex: Female
- Localitate: Petrila
Re: Magazinul, prima optiune de cumparare a branzeturilor
Studiul mai releva si faptul ca jumatate dintre consumatorii de branzeturi nu sunt atenti la continutul de grasime. Circa 42% dintre cei intervievati au declarat ca „nu ma uit la procentul de grasime al produsului atunci cand il cumparâ€. Cei mai multi dintre orasenii cu varsta de peste 18 ani (31%) consuma branza semigrasa, cu un continut de grasime intre 20 – 40%, iar 16% branza grasa cu un continut de 40 – 60% de grasime. Produsele cu un grad mai scazut de grasime (<20%) sunt consumate de un grup mai restrans de persoane (10%). Nu in ultimul rand, tinerii sunt cu precadere mai putin atenti la continutul de grasime, 56% declara ca nu aleg branza in functie de acest aspect
Cand vine vorba de procentul de sare, preferintele romanilor se indreapta catre sortimentele moderat sarate, trei sferturi dintre respondenti declarand ca prefera aceste produse. Din nou, tinerii sunt cei care consuma branza sarata intr-un procent mai mare.
Ce se cumpara si de unde
Desi cei mai multi dintre locuitorii de la oras cumpara branza de la magazin (83%), procentul celor care prefera sa achizitioneze branza direct de la producatorii agricoli ramane foarte ridicat. 42% cumpara branza de la tarani din piata, 31% prin intermediul cunostintelor sau prietenilor de la tara. Doar 3% din respondenti au declarat ca isi prepara in casa branza pe care o consuma. Nu in ultimul rand, aproape doua treimi (62%) dintre romanii de la oras cu varsta peste 18 ani cumpara branza vrac, restul preferand produsele ambalate.
Din punct de vedere al marcilor preferate, Hochland este optiunea numarul unu pentru 62% din cei chestioÂnati, urmata de LaDorna, cu 46%, Napolact, cu 45%, si Delaco, cu 43%.
Cand vine vorba de procentul de sare, preferintele romanilor se indreapta catre sortimentele moderat sarate, trei sferturi dintre respondenti declarand ca prefera aceste produse. Din nou, tinerii sunt cei care consuma branza sarata intr-un procent mai mare.
Ce se cumpara si de unde
Desi cei mai multi dintre locuitorii de la oras cumpara branza de la magazin (83%), procentul celor care prefera sa achizitioneze branza direct de la producatorii agricoli ramane foarte ridicat. 42% cumpara branza de la tarani din piata, 31% prin intermediul cunostintelor sau prietenilor de la tara. Doar 3% din respondenti au declarat ca isi prepara in casa branza pe care o consuma. Nu in ultimul rand, aproape doua treimi (62%) dintre romanii de la oras cu varsta peste 18 ani cumpara branza vrac, restul preferand produsele ambalate.
Din punct de vedere al marcilor preferate, Hochland este optiunea numarul unu pentru 62% din cei chestioÂnati, urmata de LaDorna, cu 46%, Napolact, cu 45%, si Delaco, cu 43%.
Înapoi la “Mercury Research in presa”
Cine este conectat
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator